vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Astra Vagoane s-a asociat cu chinezii la licitatia Primariei Bucuresti, pentru 100 de tramvaie

Firma aradeana s-a asociat cu o firma din China pentru a putea participa la licitatia organizata de Primaria Capitalei penteu achizitia a 100 de tramvaie.

Documentele disponibile marti in Sistemul Public de Achizitii – SICAP indica faptul ca Astra s-a asociat cu gigantul chinez CRRC Qingdao Sifang Co Ltd. Miscarea care permite firmei Astra sa participe la licitatie a fost facuta dupa ce a devenit evident ca, de una singura, firma nu are cum sa indeplineasca cerintele de calificare la licitatie.

CRRC Qingdao Sifang Co este o companie de material rulant cu sediul in Qingdao, provincial Shandong. Compania chineza are mai multe joint-venture-uri cu producatori occidentali precum Bombardier, Kawasaki, Skoda.

Pentru a participa la licitatie companiile doritoare au trebuit sa indeplineasca mai multe cerinte obligatorii, printre care o medie a cifrei de afaceri anuale  pe ultimii 3 ani, de minim de 280 milioane lei. De asemenea, a fost necesar ca acestea sa depuna documente din care sa reiasa ca a livrat/furnizat produse similare cu cele care fac obiectul achizitiei, la nivelul unuia sau mai multor contracte in valoare cumulata de minim 28.000.000 lei, cu indicarea datelor si a beneficiarilor publici sau privati. Acest criteriu obligatoriu a contravenit intereselor unicului producator autohton de tramvaie, Astra Vagoane Calatori Arad.

In cadrul procedurii pentru achizitia de tramvaie moderne, la termenul limita din data de 15 martie, au depus oferte doi producatori de material rulant, respectiv Astra Vagoane Calatori si Durmazlar Makine San Ve Tic AS din Turcia. La expirarea termenului pentru depunerea ofertelor pentru achizitia a 100 de tramvaie au ramas in competitie doar doi operatori, desi in cadrul procedurii s-au inscris 20 de companii. Mai multe companii au depus contestatii.

Foto: tramvai CRRC Qingdao

Cele 100 de tramvaie noi vor avea podeaua complet coborata pe toata lungimea vehiculului, din gama de 36 m, cu minim 5 usi duble, dotate cu echipament de climatizare destinat asigurarii atat a aerului conditionat, cat si a incalzirii salonului pasageri. Sistemul va oferi posibilitatea reglarii, atat a temperaturii, cat si a debitului de aer.

De asemenea, prin documentatia de achizitie s-a solicitat ca tramvaiele sa aiba o capacitate de cel putin 220 de calatori total, din care minim 56 pe scaune, sa aiba nivel de zgomot redus, instalatie de supraveghere video, echipamente pentru validarea cardurilor.

Pentru persoanele cu dizabilitati care folosesc scaune cu rotile, se va prevedea o platforma rabatabila sau culisanta cu actionare manuala si se vor amenaja 2 locuri speciale la cea mai apropiata usa dubla de acces fata de postul de conducere. De asemenea, in apropierea acestor spatii trebuie prevazute bare de sustinere, dispozitive de asigurare, butoane de comanda si comunicare etc.

Alte caracteristici tehnice

– durata de utilizare a tramvaiului – minim 30 ani
– garantia functionarii fara defectiuni a tramvaiului – minim 5 ani sau minim 300.000 km, indiferent care se indeplineste primul de la data incheierii procesului verbal de receptie pentru tramvai in ansamblu si toate componentele acestuia
– latimea caroseriei tramvaiului 2400 – 2450mm,
– consumul specific de energie electrica este factor de evaluare cu o pondere insemnata.
– instalatia IT care echipeaza tramvaiul si realizeaza functiile de informare calatori (audio-vizuala), infotainment, numarare calatori, supraveghere video, Wi-Fi si sistem de comunicare online.
– posibilitatea transportarii bicicletelor printr-un sistem de prindere si fixare rabatabil, care sa nu ocupe spatiul destinat calatorilor atunci cand nu este utilizat.
– echipare cu sistem infotaiment cu monitoare TFT LCD-LED sau superioare pentru indicarea traseului, a pozitiei tramvaiului in traseu si pentru difuzarea de reclame comerciale, cu proprietati antivandalism, montate in interiorul salonului pentru calatori astfel: minim 4 monitoare.

 

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole