vineri, septembrie 20, 2024
spot_img

Vinovații pentru călătoria de 30 de ore Timișoara-Mangalia. În trei ani, doar doi politicieni de top au mers cu trenul

Toată lumea s-a grăbit să arunce vina pe CFR Călători pentru călătoria de coșmar de 30 de ore Timișoara-Mangalia a trenului IR 12197. Cu riscul de a fi înjurat de toată lumea, spun răspicat că operatorul feroviar de stat nu a avut aproape nicio vină, iar cauzele trebuie căutate în cu totul altă parte.

Adrian Bărbulescu

30 de ore Timișoara-Mangalia Trenurile Soarelui 2019

Comentatori, analiști care mai de care mai telegenici sau mai virali pe Facebook s-au grăbit să arunce cu noroi în CFR Călători, după ce un tren care a plecat duminică după amiaza de la Timișoara a ajuns la Mangalia marți dimineață. Indiscutabil, o experiență neplăcută pentru călători, chiar dacă societatea feroviară i-a aprovizionat cu apă și cu sandwich-uri. Cauzele acestui incident mai mult decât neplăcut trebuie însă căutate la prognoza meteo și, mai ales, în zona politică.

Să le luăm pe rând. În noaptea de duminică spre luni natura s-a dezlănțuit și, printre altele, linia de cale ferată a fost acoperită de ape în zona macazurilor de la intrarea în stațiile Balota și Prunișor, dar și pe intervalul de stații Prunișor – Igiroasa, după cum a anunțat CFR SA, compania care gestionează infrastructura feroviară din România.

Concret, între cele două gări terasamentul de piatră spartă a fost pur și simplu măturat de viitură. A trece cu un tren pe acolo ar fi reprezentat o inconștiență fără margini, așa că CFR SA a închis circulația între Drobeta Turnu Severin și Strehaia. Pentru garniturile aflate în circulație, s-a recurs la măsura ”clasică” a transbordării cu mijloace auto: pasagerii erau dați jos din tren, se urcau în microbuzul/autocarul care îi ducea câțiva kilometri mai încolo, unde se urcau în altă garnitură și își continuau călătoria până la destinație.

Nu puțini au fost aceia care au susținut că așa trebuia procedat și cu trenul Timișoara-Mangalia, fără să ia în calcul mai multe aspecte. În primul rând, era vorba de un tren de noapte, în compunerea căruia se aflau mai multe vagoane de dormit și cușete, în care se aflau familii cu copii și cu multe bagaje. Deh, timișorenii nu se duc la mare ca bucureștenii, pe week-end, pentru că ar petrece mai mult pe drum decât pe plajă.

Transbordarea acestora în toiul nopții ar fi fost extrem de neplăcută, iar de partea cealaltă i-ar fi așteptat vagoane clasă. CFR Călători nu avea vagoane de dormit și cușetă disponibile pe care să le atașeze la noua garnitură. Este de notorietate deficitul de vagoane cu care se confruntă în ultima perioadă operatorul feroviar de stat.

În consecință, trenul a fost dirijat spre București și de acolo spre Constanța și Mangalia pe o rută ocolitoare, unde starea infrastructurii feroviare lasă de dorit, ca să folosesc un eufemism.

Mulțumiți-le politicienilor pentru călătoria de 30 de ore Timișoara-Mangalia!

Și aici intervine factorul politic, care de 30 de ani neglijează investițiile în căi ferate. Nu în construcția de linii de mare viteză ca în Japonia sau Franța, la asta nici nu îndrăznim să visăm (mai visează din când în când politicienii la TGV-ul București – Budapesta), ci în mentenanță, astfel încât linia să fie menținută la parametrii constructivi.

Și asta s-a întâmplat – și se întâmplă în continuare, din păcate – pentru că, spre deosebire de politicienii din Vestul Europei sau cei din fruntea instutuțiilor europene, ai noștri nu merg cu trenul, ci cu elicopterul sau în cel mai rău caz cu mașină cu antemergător. Dacă luăm doar exemplul ultimilor trei ani, doar doi politicieni de top au mers cu trenul: Traian Băsescu în 2016 și Klaus Iohannis un an mai târziu. O singură dată fiecare și din rațiuni electorale, evident, dar măcar au mai adus calea ferată în atenția opiniei publice.

În rest, nimeni nu i-a văzut prin gară pe Viorica Dăncilă, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu. Nici liderii opoziției nu empatizează cu transportul feroviar, din moment ce, în istoria recentă, nici Ludovic Orban, nici Dan Barna, nici Dacian Cioloș și nici Victor Ponta (cât o mai rămâne în opoziție) nu au călătorit cu trenul. În campania electorală pentru europarlamentare, liderii USR minus PLUS s-au dus la Iași cu avionul și s-au și lăudat cu asta pe Facebook.

Și atunci să nu ne mai mirăm că sistemul feroviar este la coada alocărilor bugetare, cu mult în urma celui rutier (nu că aici s-ar fi umplut țara de autostrăzi). Politicienii noștri mai au mult până să înțeleagă (dacă o vor face vreodată) că în Uniunea Europeană se pune accentul pe transportul feroviar. Și, din păcate, vor mai fi și alte călătorii cu trenul de 30 de ore Timișoara-Mangalia.

Alte Articole

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole